Strengaresti, baietoase, dar atat de chic, beretele revin la moda din timp si schimba spectaculos peisajul strazilor din toata lumea. Avem privilegiul sa asistam la o asemenea reintoarcere chiar acum, pentru ca beretele sunt vedete in lunile lungi ale sezonului friguros 2017-2018. Ca de fiecare data, designerii aduc anumite elemente specifice, alaturi de cele care nu se demodeaza niciodata, asa ca veti regasi in cele de mai jos cateva recomandari care te vor ajuta sa le porti cu stil.
Daca ii cautam intelesul in dictionar, aflam ca bereta este o “sapca marinareasca fara cozoroc”. De asemenea, este moale, rotunda si plata si are marginile indoite in interior. Originea sa este controversata, dar cele mai multe surse spun ca a “aparut” undeva in sudul Frantei. Daca la inceput facea parte din recuzita militarilor, a facut furori dupa ce a inceput sa fie etalata de celebra Marlene Dietrich, in anii ’20 ai secolului trecut.
Cum ne aranjam parul atunci cand purtam bereta
Ne vine automat in minte parul scurt cu care femeile de altadata au starnit dezaprobare si admiratie, putin incretit si pieptanat cu carare intr-o parte.
Incaltaminte dama de sezon
Vrei incaltaminte ?
Bereta aduce o eleganta frapanta in acest context, insa nu e cazul sa ne cramponam de clisee. Nu e atat de important sa fii in ton cu ce vezi prin reviste, cat este sa iti stea cu adevarat bine. La urma urmei, purtam acest accesoriu ca sa ne protejam de frig si ca sa aratam mai bine. Asa ca aveti grija sa va aranjati in asa fel incat bereta sa va evidentieze trasaturile frumoase si sa mascheze imperfectiunile.
Alegerea beretei perfecte pentru tine
Profitati de aceasta tendinta ca sa va evidentiati parul stralucitor, culoarea ochilor sau forma arcuita a buzelor prin asortarea ingenioasa a culorilor si texturilor beretei cu fardul de ochi, rujul si nuanta parului.
Daca aveti, de pilda, ochii verzi si parul aramiu, o bereta din catifea verde sau indigo va crea un efect fabulos. Ochii caprui vor avea o privire magnetica daca va fardati cu cenusiu mat si va puneti o bereta gri. Tenul inchis la culoare va straluci daca purtati berete in tonuri deschise, mai ales pastel.
Acest accesoriu se poate purta la aproape orice tinuta, chiar si la cele foarte elegante.
Cum se poarta bereta din piele
Daca este sa alegeti un material pentru bereta, designerii vremurilor noastre v-ar recomanda pielea. Are un aer glam-rock, te duce cu gandul la tineri rebeli, la masculinitate etalata cu forta. Si totusi, in viziunea creatorilor de moda de acum, poate fi un accesoriu foarte feminin, chiar delicat si romantic.
Colectie de rochii
Tu pe care vrei sa o porti?
Puteti purta bereta fara grija alaturi de rochii si fuste diafane, combinatii fusta-camasa, dar si cu jeans. Este modelul pe care il puteti purta si la o tinuta sport, si la una casual, dar si la una pretentioasa. In acest din urma caz, alegeti haine negre, in croiele simple, pantofi eleganti si accesorii masive din metal.
Tinute originale cu bereta
Daca sunteti fana a muzicii si stilului rock, puteti recrea tinute din anii ’80, cu bereta, geaca de motor, tricou imprimat de bumbac, blugi sau colanti cu talie inalta si o pereche de ciocate.
Toate acestea merg si cu tricouri asimetice, bluze in falduri sau chiar topuri foarte scurte. O alta tinuta in care bereta de piele poate face diferenta este cea in care o purtati alaturi de un trench clasic, cu pantaloni drepti sau usor evazati si incaltaminte de piele cu toc de 5-10 centimetri. Veti avea un aer de detectiv particular din filmele frantuzesti, enigmatic si rafinat.
Iata o prezentare a propunerilor casei Dior in materie de berete pentru acest sezon:
Bereta tricotata, “prietena” de nadejde iarna
Si totusi, vine iarna. Este momentul sa ne intoarcem la nemuritoarele berete tricotate, calduroase si feminine. Alegeti texturi confortabile, care sa nu va zgarie urechile, sa nu va provoace transpiratii si mancarimi.
Colectie de rochii
Tu pe care vrei sa o porti?
Daca alegeti modele din lana, respectati cu grija indicatiile de curatare. Nu le aruncati pur si simplu cu alte haine in masina de spalat. Aproape sigur veti scoate la final o bereta minuscula, parca din garderoba papusii, si e ireversibil. Spalati-le de mana, ori duceti-le la curatatorie.
Daca sunteti adepta asortarilor, puteti sa va achizitionati fular si manusi in aceeasi nuanta. Daca nu, veti putea improviza dupa stil si dupa cum e vremea afara.
(sursa foto: Harpers Bazar)