Cum sa-ti optimizezi pauzele la birou

Cum sa-ti optimizezi pauzele la birou

Sumar articol

Indiferent ca vorbim despre pauza de zece minute pe care o luam dupa curatenia din toata casa sau ca ne referim la pauza mai lunga de pranz de la birou, cu totii putem observa cata nevoie avem de aceasta.

De cele mai multe ori ne trezim ca timpul a zburat si noi parca nici nu am simtit ca ne-am deconectat de la activitatea obisnuita. Din punct de vedere psihologic, pauza este perceputa ca o recompensa pentru mintea noastra, insa din punct de vedere practic, de prea putine ori se mai intampla acest lucru. Obisnuim sa facem doua-trei activitati in acelasi timp in pauza: mancam si cautam programul la teatru, ne ocupam de rezolvarea altor probleme sau petrecem tot timpul programandu-ne la dentist pentru saptamana urmatoare. Astfel, cu toate ca ne-am rezolvat problemle, mintea noastra percepe ca ne-am pacalit si de fapt, ne-am „furat” recompensa binemeritata. Drept consecinta, vom compensa fiind mai putin productivi in restul timpului.

Banala pauza poate sa constituie chiar o activitate relaxanta, energizanta sau hranitoare emotional daca o „asezonam” cu cateva comportamente si atitudini benefice.

Articole pentru baia ta

Transforma baia intr-un sanctuar de rafinament si relaxare

Va prezentam cateva cai simple pentru a ne optimiza pauzele:

  • Sa facem un singur lucru o data

Atunci cand facem mai multe lucruri in acelasi timp, exista cel putin doua efecte negative: un consum de resurse energetice mai ridicat si o savurare mai redusa a activitatii. Acest lucru inseamna ca nu mai suntem prezenti in pauza, adica nu simtim ca avem pauza.

In ceea ce priveste consumul de resurse, ne putem da seama usor ca ulterior nu suntem prea dispusi sa mai facem ceva. Cu siguranta ca a purta o conversatie telefonica si a-ti ordona documentele este practic, insa la finalul acestor actiuni nu resimtim prea multa satisfactie. Chiar si atunci cand incercam sa ne impunem sa avem o pauza si ne fortam sa urcam scarile pentru ca stim ce utila e miscarea si sa si bem doua pahare cu apa pentru ca e important sa fim hidratati, pauza ajunge sa fie o corvoada.

E de preferat sa ne concentram pe o singura activitate si sa fim prezenti in ea decat sa ne impartim atentia in mai multe locuri si sa nu obtinem aproape nimic satisfacator.

  • Sa nu ramanem in acelasi loc

Mintea noastra functioneaza pe principii asociative, noi ne simtim si gandim intr-un fel in functie de context. Acest lucru inseamna ca pentru noi biroul are o semnificatie, patul are un alt sens, iar bucataria un altul. Daca ne petrecem toata pauza pe acelasi scaun de birou, vom constata ca, desi stim in mod rational ca am avut pauza, de fapt nu ne simtim asa. E timpul sa ii oferim mintii o separare de acea semnificatie. De aceea, este util sa nu ramanem in acelasi loc in care am desfasurat activitatea neasociata pauzei.

Jucarii - papusi - lego - jocuri

La noi gasesti jucarii pentru toate varstele

  • Sa purtam o conversatie autentica

Oamenii sunt mult mai satisfacuti cand poarta conversatii cu sens. Sigur ca vremea si schimbarile politice pot sa ne ajute sa spargem gheata, insa discutiile de suprafata nu creeaza coeziune si nu seteaza cadrul propice increderii in ceilalti. Pentru implinirea nevoii noastre de relationare, e de preferat sa purtam macar o conversatie profunda. Acest lucru nu inseamna sa abordam subiecte elaborate, ci pur si simplu sa discutam pe baza lucrurilor importante pentru noi sau pentru colegii de birou. Poate ca stim ca un coleg este pasionat de ciclism sau ca o colega este mereu entuziasmata cand au loc actiuni caritabile. Am putea sa-i intrebam ce anume ii bucura atat de mult sau ce ii mentine motivati sa mearga la astfel de activitati. Poate chiar noi ne dorim sa impartasim cat de mult ne bucura vizita de duminica a bunicii tocmai pentru ca ne-o dorim alaturi de noi cat mai mult timp. Impartasind aceste multumiri sau chiar temeri, fara sa ne simtim presati sa dezvaluim detalii intime in aceste discutii, putem sa construim punti autentice de comunicare.

  • Sa practicam tehnici de relaxare

Probabil aceasta este una dintre cele mai intuitive metode de imbunatatire a pauzei. Nu e nevoie sa ne gandim la posturi complexe de yoga sau la miscari deranjante pentru ceilalti. Tehnicile de relaxare sunt eficiente daca sunt practicate regulat, ele reseteaza creierul sa aiba un alt raspuns in fata stresului. Putem sa practicam respiratia in cateva sesiuni ce totalizeaza 3-5 minute in care sa respiram normal, avand o postura dreapta a spatelui. Sau putem sa incordam si sa relaxam imediat muschii membrelor inferioare si superioare, ai fetei, gatului, spatelui. Aceste tehnici ajuta organismul sa reduca nivelul cortizolului, hormonul stresului.

Exista metode mai eficiente pentru optimizarea pauzelor, ele conducand la reducerea stresului, la imbunatatirea calitatii relatiilor cu colegii si la generarea emotiilor pozitive. E nevoie doar sa ne ridicam de pe acelasi scaun de birou si sa adoptam o alta atitudine: una centrata pe imbunatatirea personala in mod activ.

Te-ar mai putea interesa si urmatoarele articole:

(sursa foto: Entrepreneur)

Bratari care te reprezinta

Alege bratara care vorbeste cel mai bine despre tine

Distribuie acum