Reguli de buna purtare in autobuz

Reguli de buna purtare in autobuz

Sumar articol

Ne petrecem o parte din zi in mijloacele de transport si trebuie sa admitem ca inca nu am ajuns la politetea relaxanta a tarilor vestice. Zi de zi avem de-a face cu stridente si scene neplacute in autobuz si ne intrebam cum s-ar putea evita. Schimbarea vine de la noi, asa ca suntem primii care trebuie sa impuna buna cuviinta in spatiile publice.

Codul bunelor maniere impune o atitudine care sa nu atraga atentia si sa nu ii deranjeze pe cei din jur. Nu trebuie sa ne facem auziti, invidiati sau admirati de catre ceilalti calatori. Nimeni nu isi doreste ca in drum spre casa dupa o zi grea sa auda povesti despre tradari in dragoste sau boli ale unor necunoscuti, cu atat mai putin depre realizari. Nici la telefon, nici povestite prietenelor, pe bancheta.

Nimeni nu isi doreste sa vada femei fatale cu fuste pana in gat sau sa auda amenintari pentru un chirias care nu si-a achitat darile. Autobuzul nu este catwalk. Nu va imbracati strident, aveti grija la pozitie atunci cand aveti rochii scurte, nu incercati sa atrageti priviri admirative. Este vorba de bun simt, dar si de prudenta. Nu stim niciodata cine sunt si ce ganduri au cei din jur, evitati sa va expuneti inutil.

Jucarii de exterior

Casute, tobogane, balansoare, spatii de joaca din lemn sau gonflabile

Nu va expuneti viata personala in autobuz

Ca urmare, evitati convorbirile personale in mijloacele de transport, chiar daca va plictistiti si chiar daca aveti de discutat la telefon chestiuni urgente. Daca intalniti cunoscuti pe care nu i-ati vazut de mult timp, mai bine coborati la prima statie la o cafea decat sa va expuneti viata in public.

Este vorba atat de respectarea propriei intimitati, cat si de grija fata de confortul tovarasilor de calatorie. Nu este bine nici sa intram nepotrivit in vorba cu ceilalti, sa ii tragem de limba sau sa ii agresam cu problemele noastre.

Cumparati-va intotdeauna bilet

O alta regula importanta este sa calatorim legal. Cu atat mai mult cu cat in multe orase exista multe modalitati de achizitionare a biletului: la caserie, de la sofer, de la automate sau chiar prin SMS. Este corect sa platiti intotdeauna pentru serviciul de care aveti parte. In acest caz, pentru faptul ca sunteti transportat in locul dorit.

Nu este etic sa fentati, sperand ca nu veti fi prinsi de controlor. Pe langa asta, amenzile sunt usturatoare si scena in care sunteti “prinsi” este intotdeauna jenanta. Si mai penibili sunt calatorii care fac scandal si ii jignesc pe controlori atunci cand sunt depistati fara bilet. Daca tot ati facut o boacana, supuneti-va regulilor si platiti, sau, daca aveti dubii, faceti mai tarziu reclamatie.

Cedati locul celor mai necajiti

In acelasi timp, trebuie sa fim atenti cu persoanele mai putin favorizate, cu cei bolnavi, cu copiii si cu persoanele in varsta. Nu este niciodata ceva demodat sa ii cedati locului unei doamne respectabile sau unui batran care se sprijina in carje. De asemenea, nu lasati o femeie insarcinata sa stea in picioare. Si mamele cu copil mic sunt bucuroase cand primesc un loc in autobuz.

Paturi din pal pentru tineret

Vrei acest pat la tine acasa?

Tineti bagajele aproape

Bagajele noastre nu trebuie sa incomodeze pe nimeni. Rucsacii si gentile mari se tin in fata, pungile doar in spatiul in care stam. Este de prost gust sa ocupati un scaun cu o sacosa, la fel ca atunci cand ocupati doua locuri stand pe cel de la exterior. Evitati inghesuiala, nu va impingeti sa intrati in autobuz, nici sa prindeti loc. Nu ii cotiti pe cei din jur sa va faca loc cu doua statii inainte sa ajungeti. Nu tasniti de pe scaun sa iesiti cu o secunda inainte de inchiderea usilor. Evitati parfumurile puternice si bagajele cu izuri deranjante, cum ar fi cel de usturoi. Pe cat posibil, nu mancati in mijloacele de transport.

Interveniti cand e nevoie

Pe de alta parte, nu este bine sa stam nepasatori atunci cand cineva are nevoie de ajutor. Sunati la 112 daca observati un furt. Atrageti atentia pagubitului si ajutati la imobilizarea agresorului pana la sosirea politistilor. Nu ezitati sa depuneti marturie in calitate de martor daca e nevoie. Orice sprijin poate ajuta la evitarea unor fapte reprosabile.

Ajutati-i pe cei care se deplaseaza greu si pe mamicile cu carucioare. Nu vorbiti cu soferul, nu fortati oprirea in afara statiilor si nu aruncati gunoaie in autobuz. Fiecare dintre noi putem contribui la mai multa civilizatie in mijloacele de transport.

(sursa foto: Lake View Consulting)

Distribuie acum