Peste tot prin mass-media circula sfaturi pentru starea de bine psihologica. Unii spun sa gandesti pozitiv, altii recomanda sa uiti de necazuri, petrecand timp cu cei dragi. Probabil ai constatat pe propria piele cat de dificil este sa atingi starea de bine.
Si pana la urma, ce este aceasta stare de bine? Nu este ceva vag, este un concept masurabil care arata ce cred oamenii despre viata lor. Acesta are mai multe componente, printre care: autoacceptare, crestere personala, scop in viata, autonomie, relatii pozitive cu ceilalti si stapanirea situatiilor problematice.
Conform studiilor psihologice, unele dintre cele mai bune tehnici psihologice pentru starea de bine sunt: practicarea compasiunii, mentinerea activitatilor placute si cultivarea emotiilor pozitive.
Vacante in parcuri de distractie
Pentru vacante memorabile împreună cu familia
Va prezentam in cele ce urmeaza trei tehnici psihologice pentru starea de bine:
Practica compasiunea ca sa fii un om mai bun
Putini oameni stiu cu adevarat ce este compasiunea – este o emotie pozitiva care sta la baza comportamentelor prosociale. Compasiunea ne impinge sa actionam, facand ceva ca sa alinam suferinta celuilalt. Fie ca alegi sau nu sa practici compasiunea din motive spirituale, e bine sa stii ca aceasta emotie este asociata cu reglarea parametrilor fiziologici, adica echilibrarea tensiunii arteriale si reducerea stresului.
Ca sa practici compasiunea, este esential sa faci, nu doar sa gandesti bine. Gaseste ocazii prin care sa alini suferinta cuiva. Doneaza obiecte si fa acest lucru personal. Sau ofera o imbratisare cuiva apropiat care este trist.
Fa lucruri placute fara sa iti compromiti obiectivele
Planificarea comportamentelor este o alta modalitate care te ajuta sa te simti bine. E mai simplu decat ai crede. Insa ai nevoie de organizare si constanta. Programeaza-ti activitati placute si adaptative. Nu, aici nu sunt incluse viciile alimentare sau fumatul.
Alege activitati ce iti imbunatatesc sanatatea. Nu iti place sa faci sport? Nimic neasteptat, multi oameni fug de sport, nu inspre sport. Aminteste-ti ce activitate sportiva placuta era macar putin atragatoare pentru tine. Sa fie plimbarile lenese in parc? Sau poate sa sari coarda era destul de interesant. Reia aceste activitati si practica-le in mod regulat. Alfel, nu vor avea efect pozitiv.
Colectie de rochii
Tu pe care vrei sa o porti?
Cultiva-ti emotiile pozitive ca sa te feresti de depresie
Legate de activitatile placute sunt si emotiile pozitive. Studiile ne arata ca atunci cand avem un deficit de emotii pozitive, suntem mai predispusi la a dezvolta simptome depresive. De fapt, unul dintre criteriile de diagnosticare psihiatrica a depresiei este tocmai lipsa placerii. Ca sa poti sa iti cresti emotiile pozitive, alege activitati ce iti placeau in trecut sau savureaza momentul prezent. Aminteste-ti cateva momente pozitive si incearca sa retraiesti acea stare. Nu e nevoie sa fie lucruri marete sau victorii.
Poti pur si simplu sa te gandesti la cat de mult te-a bucurat sa mangai cainele jucaus din curte sau ce entuziasmat a fost copilul tau cand te-ai intors acasa. Sau poti sa iti amintesti cat de multumita ai fost cand ai vazut zambetul de pe fata batranei de la care ai facut cumparaturile in acea zi. Toate acestea sunt exemple despre cum poti practica cu succes cultivarea emotiilor pozitive.
(sursa foto: Gifts & Miracles)